Modele de identificare şi cuantificare a economiei subterane
Abstract
Fenomen complex, cu o dinamică tot mai agresivă în ultima perioadă, economia
subterană afectează negativ economia reală şi relaţiile economico - sociale ce caracterizează evoluţia şi dezvoltarea tuturor statelor, indiferent de forma acestora de organizare administrativă, economico – socială şi politică.
În contextul crizei mondiale, sistemul economic contemporan este caracterizat de o
accentuare a discrepanţelor între nevoia tot mai mare de resurse financiare a statelor şi sursele tot mai limitate aflate la dispoziţia acestora, pe de-o parte, şi de adâncirea dezechilibrelor care se manifestă în cadrul relaţiilor economice, pe de altă parte.
Pornind de la aceste consideraţii, economia subterană a devenit principalul adversar
declarat al organelor decidente politic şi administrativ, în încercarea acestora de a echilibra deficitul de surse financiare şi de a crea un mediu economic stabil, echitabil şi atractiv din punct de vedere investiţional.
Actualitatea şi necesitatea studierii economiei subterane este evidențiată atât de
preocupările permanente ale organizațiilor internaționale și a organelor decidente politic şi administrativ, cât și de cele ale cercetătorilor și specialiștilor din domeniu, de a analiza acest fenomen în vederea diminuării efectelor nocive ale economiei subterane asupra dezvoltării economico- sociale și veridicității indicatorilor macroeconomici ai unei țări.
Se poate aprecia că expansiunea galopantă a fenomenului economiei subterane este
datorată în principal unor disfuncţionalităţi în ceea ce priveşte actul de management
guvernamental, dar şi al unei incapacităţi administrative de coordonare şi gestionare a
mediului economic şi a relaţiilor ce îl caracterizează. Totuși, o abordare cu discernământ şi profesionalism a acestui fenomen, creează premisele pentru un management guvernamental performant și o dezvoltare durabilă, bazate pe prognoze economice şi strategii guvernamentale eficiente.
Collections
- Teze de doctorat [131]