CONTROLUL UNUI SISTEM DE ACȚIONARE ELECTRICĂ DE CURENT ALTERNATIV
Abstract
Am ales să elaborez această temă deoarece, odată cu dezvoltarea proceselor
tehnologice actuale din cele mai diverse ramuri industriale, acestea necesită tot mai mult
utilizarea acţionărilor electrice pe cât de posibil mai ieftine şi robuste. Acest lucru este
datorat intensificării cercetărilor în domeniul controlului maşinilor de curent alternativ, în
special al maşinii de inducţie. Maşina de inducţie este un convertor electromagnetic, bine
cunoscut, identificabil şi controlabil.
Mașina de inducție a devenit foarte utilizată în domenile industriale cât și în mediul
educațional, din cauza costului accesibil de procurare și a cheltuielilor relativ mici de
întreținere.
Lucrarea începe cu informații generale despre mașinile de inducție. În capitolul unu
s-a pus accentul pe partea de teorie a mașinii asincrone cu rotor în scurtcirtucit, controlul
scalar și cel vectorial. Utilizarea convertizorului static și a sistemelor de reglare vectorilă a
acestora oferă o accelerare și o frânarea cu un cuplu mărit, precizie mare la reglarea vitezei
și o utilizare ușoară a mașinilor electrice.
În capitolul doi sunt prezentate caracteristicile funcționale și dimensionarea unei
platforme de urcare coborâre. În prima etapă dimensionarea mașinii electrice se face
pentru un mecanism fără contragreutate apoi se face calculul cu includerea unei
contragreutăți pentru compensarea sarcinii.
În capitolul trei am adăugat structura standului experimental. Principalele elemente
componente sunt: motorul asincron trifazat, frâna cu pulberi magnetice pentru impunerea
cuplului rezistent, un convertor static și sistemul de achizitie și control DS1104. Partea
software folosește programele Matlab-Simulink si ControlDesk.
Folosind Simulink pentru prelucrarea semnalelor achiziționate și generarea
comenzilor, iar pentru realizarea interfeței de lucru ControlDesk, au fost obținute
rezultatele experimentale prezentate în capitolul patru