Cercetări privind obţinerea de produse simbiotice pe bază de lapte şi plante medicinale şi aromatice
Abstract
Teza de doctorat „Cercetări privind obţinerea de produse simbiotice pe bază de lapte şi plante medicinale şi aromatice”, are ca scop experimentarea unor variante tehnologice de cultivare a bacteriilor probiotice pe un substrat format din lapte şi componente active ale plantelor medicinale şi aromatice. Lucrarea a abordat următoarele obiective ştiinţifice: - În cadrul primului obiectiv cercetări privind caracterizarea fizico–chimică şi microbiologică a laptelui de vacă s–a avut în vedere stabilirea calităţii laptelui–materie primă utilizat la fabricarea produselor probiotice - Cel de al doilea obiectiv, cercetări privind caracterizarea componentelor active ale unor plante medicinale şi aromatice s–a umărit selectarea unor plante medicinale şi aromatice cu un conţinut ridicat în principii active care să le asigură valoarea terapeutică; - Cel de al treilea obiectiv, cercetări privind dezvoltarea bacteriilor probiotice în medii conţinând plante medicinale şi aromatice, a avut în vedere stabilirea culturilor probiotice şi a mediilor optime de cultură pentru obţinerea de produse probiotice; - Cel de al patrulea obiectiv, urmărit în cadrul acestei teze de doctorat, a avut drept scop stabilirea schemei tehnologice optime pentru obţinerea de produse simbiotice şi a caractacteristicilor fizico– chimice şi microbiologice ale acestora. În cadrul acestui obiectiv s–a putut obţine, la nivel de laborator, produse lactate simbiotice cu microfloră specifică viabilă numeroasă; În final, realizarea celor patru obiective prezentate anterior s–a materializat prin obţinerea unor produse simbiotice la nivel de laborator cu ajutorul unor culturi probiotice, cu un pronunţat caracter de inocuitate şi un nivel ridicat al microflorei probiotice. - Cel de al cincilea obiectiv al tezei de doctorat urmăreşte cercetări privind punerea în evidenţă a aspectului funcţional al produsului; - Ultimul obiectiv al acestei teze de doctorat este reprezentat de cercetări privind asigurarea calităţii şi siguranţei în consum a produselor simbiotice. Pentru a asigura inocuitatea produselor simbiotice, în vederea implementării unui sistem de management al siguranţei conform standardului SR EN ISO 22000:2005, va fi întreprins un studiu bazat pe principiile H.A.C.C.P.. Strategia de cercetare presupune parcurgerea mai multor etape, prezentate schematic în Cercetări privind obţinerea de produse simbiotice pe bază de lapte şi plante medicinale şi aromatice.