Studii şi cercetări privind relaţia obţinere - structură - proprietăti a semifabricatelor din aliaje de aluminiu cu proprietăţi speciale

Abstract

Progresele deosebite realizate în ultima perioadă în tehnică impun o îmbunătăţire continuă a calităţii produselor metalurgice şi prin urmare o extindere a utilizării metalelor neferoase care au unele proprietăţi superioare materialelor metalice feroase. Aliajele de aluminiu pot fi obţinute sub formă de piese turnate, forjate sau matriţate, sub formă de tablă, benzi, folii, sârmă, profile etc. din aluminiu primar aliat cu diferite elemente în scopul îmbunătăţirii fluidităţii sau a durificării acestora. Dezvoltarea unor aliaje noi a urmărit cu precădere exploatarea intensivă a sistemelor susceptibile de a suferi transformări în stare solidă, astfel că în prezent cele mai numeroase mărci comercializate sunt înregistrate în grupele ASTM 2000, 6000, 7000 care grupează aliajele cu durificare structurală. În alegerea aliajelor de aluminiu cu proprietăţi speciale trebuie să se ia în calcul proprietăţile fizico-mecanice deosebite ale acestora, rezistenţă la rupere şi plasticitate mult mai ridicate decât rezistenţa aliajelor de aluminiu convenţionale şi nu în ultimul rând o rezistenţă la coroziune sub tensiune relativ bună, mai ales în cazul în care aceste aliaje sunt utilizate în industria aeronautică. Procesele metalurgice utilizate pentru obţinerea aliajelor de aluminiu cu proprietăţi speciale constau în finisarea mărimii de grăunte şi obţinerea unor caracteristici de rezistenţă mult îmbunătăţite comparativ cu aliajele comune. Aceste procese acţionează în primele stagii de procesare a aliajelor la temperaturi înalte prin controlul compoziţiei chimice în timpul ciclurilor de turnare şi prin omogenizare. Cercetările experimentale prezente în lucrare stabilesc cele mai potrivite tehnici de efectuare a tratamentelor de prelucrare mecanică combinate cu tratamente termice specifice, cu scopul de a asigura o îmbunătăţire a caracteristicilor de rezistență a acestor aliaje. Teza de doctorat este structurată în 7 capitole care cuprind studiul din literatura de specialitate privitor la proprietăţile generale ale aliajelor studiate cu scopul stabilirii direcţiillor de cercetare, materialele şi aparatura utilizată pentru efectuarea experimentărilor, metodele de investigare, variantele experimentale abordate de autor, analiza şi rezultatele cercetărilor proprii, contribuţiile proprii în abordarea temei şi concluziile generale.