Soluții de creștere a eficienței energetice la receptoarele din cadul rețelelor electrice de joasă tensiune
View/Open
Dată
2024Autor
Cotună, Alexandru-Cătălin
Abstract
Lucrarea de disertație și-a propus drept scop general găsirea atât a cauzelor care
afectează eficiența energetică a receptoarelor din cadrul rețelelor de joasă tensiune cât și
analiza potențialelor soluții ce pot duce la creșterea acestei eficiențe energetice. Deoarece,
datorită diversității și complexității receptoarelor existente în rețelele de joasă tensiune,
problematica abordării eficienței energetice la o asemenea scară este deosebit de dificilă, s-a ales un receptor emblematic, cu largă răspândire la nivelul economiei mondiale,
respectiv, motorul asincron trifazat, în varianta cu rotor în colivie, pentru care s-a realizat
întreaga analiză ce a constituit obiectivul acestei lucrări de disertație.
În aceste condiții, din literatura de specialitate s-au identificat principalele cauze ce
pot afecta, în mod radical, eficiența energetică a acestui motor, au fost trecute în revistă
multiplele căi prin care se pot obține creșteri ale randamentului acestor motoare și s-a
realizat un amplu studiu de caz prin care s-a exemplicat – prin simulări în două medii de
programare – Motor-CAD, respectiv, PSIM – cum anumite căi pot duce, relativ ușor și cu
investiții adecvate la creșterea eficienței energetice/randamentului acestui tip de motor.
Rezultatele obținute, prin simulare, demonstrează că, pentru o singură unitate (un
singur motor), creșterea randamentului nu este spectaculoasă, dar ținând cont că în
economie sunt utilizate milioane de astfel de motoare, implementarea soluțiilor, ce au făcut
obiectul studiului de caz, poate aduce multiple beneficii prin ecomisiri mari de energie
electrică și mai ales prin reducerea impactului asupra mediului ambiant (creșterea
randamentului fiind efectul reducerii pierderilor care se disipă, în mediu, sub formă de
căldură).